Dragi copii și stimați părinți,
Vă doriți ca cei mici să petreacă o săptămână de neuitat alături de alți copii din întreaga țară, într-un mediu sigur, plin de bucurie și învățătură?
Prin harul lui Dumnezeu, avem bucuria de a vă invita la o tabără specială dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani. Perioada 11-16 August 2026 va fi plină de activități captivante, jocuri, mișcare, muzică, prietenii noi și lecții valoroase din Cuvântul lui Dumnezeu, într-un cadru natural deosebit.
Tema taberei este „Drumul spre Canaan”. Împreună vom descoperi povestea fascinantă a ieșirii poporului Israel din Egipt și vom învăța ce ne spune Dumnezeu astăzi despre eliberarea din robia obiceiurilor rele, despre credință, ascultare și încrederea în călăuzirea Sa.
Ne dorim ca fiecare copil să plece acasă cu amintiri frumoase, prietenii noi și lecții care să îi fie de folos în viață.
Vă încurajăm să îi invitați și pe prietenii sau colegii copiilor dumneavoastră, indiferent de confesiunea din care fac parte. Toți copiii sunt bineveniți!
Vă așteptăm cu drag să pornim împreună pe „Drumul spre Canaan”!
*Programul mai poate suferi mici modificări.
15:30 – Cazare
17:00 – Deschiderea Sabatului
17:20 – Masa
18:30 – Prezentare și discuții
08:00 – Altarul de dimineață și masa
09:30 – Școala de Sabat
11:00 – Studiu biblic
13:00 – Masa
16:00 – Program de laudă și învățătură
20:00 – Activități diverse
09:00 – Altarul de dimineață și masa, urmat de închiderea taberei și activități recreative în zonă și la Sovata
* Programe transmise LIVE pe canalul de YouTube al Uniunii Române a AZSMR.
Costurile totale pentru întreaga perioadă este de 700 lei per participant.
Vom avea studii biblice, muzică, ateliere diverse, drumeții, jocuri, multă veselie etc.
Biblia, creion/pix, îmbrăcăminte, încălțăminte, rucsăcel pentru drumeție, multă voie bună
Dacă îți dorești să participi la tabără, dar întâmpini dificultăți financiare, te încurajăm să discuți cu organizatorii. Împreună vom căuta o soluție, astfel încât să poți fi alături de noi.
Pentru o bună organizare a taberei, vă rugăm să vă înscrieți până la data de 2 August 2026, la numerele de telefon afișate mai sus. Participanții din conferințele Banat și Muntenia pot să se înscrie la oricare dintre numele menționate mai sus. Plata se va efectua la sosire. În cazul în care, din motive neprevăzute, nu mai puteți participa, vă rugăm să ne anunțați din timp. Vă mulțumim pentru înțelegere și așteptăm cu nerăbdare să petrecem împreună un timp binecuvântat, plin de bucurie, învățătură și părtășie!